RUGĂCIUNEA PENTRU MORŢI? Cineva m-a întrebat dacă am o părere consolidată vis-à-vis de rugăciunea pentru mântuirea celor morţi. Am ezitat să dau pe loc un răspuns ferm şi clar în această privinţă. Ulterior mi-am adunat gândurile şi am căutat să pun ordine în lumea lor făcând apel la ceea ce ştiam foarte clar din Biblie, singura autoritate spirituală pentru noi creştinii evanghelici, în speţă penticostali. Am pornit în pledoaria mea de la simpla observaţie că nu găsesc nicăieri în Noul Testament, cel puţin, pe cineva care să fi ridicat rugăciuni către Dumnezeu pentru mântuirea unei persoane decedate. Dumnezeu este al celor vii, nu al celor morţi. Pentru El toţi sunt vii şi responsabili înaintea Lui. Ateii din comunismul copilăriei mele pretindeau că după moarte au scăpat de orice răspundere. Biblia îi dezamăgeşte pe toţi în această privinţă: există viaţă după moarte, ba mai mult, există o Judecată a oricărui om care-a trăit vreodată pe acest pământ. Cei ce mor în necredinţă să nu se aştepte că vor scăpa de Judecată. O vorbă spune că orice lucru îşi pierde valoarea dacă nu este făcut la timpul lui. O rugăciune pentru mântuirea unui păcătos are valoare cât timp acel om trăieşte şi, prin pocăinţa lui, se poate întoarce la Dumnezeu crezând în Isus Hristos. Pe pământ viaţa oricui dintre noi este irepetabilă, nu există reîncarcare. Viaţa omului este urmată de o singură moarte după care urmează judecata. Înţelesul acestei judecăţi are două conotaţii total diferite între ele: pentru creştinul mântuit judecata înseamnă evaluarea divină în sens de răsplată sau pierderea răsplătirii (atenţie! , nu a mântuirii), pentru necreştin judecata lui Dumnezeu înseamnă pierzarea veşnică. Pocăinţa şi credinţa în timpul vietii n-ar mai avea niciun rost dacă mântuirea post-mortem ar mai fi posibilă şi dacă rugăciunea pentru cei morţi ar mai fi necesară. Apostolul Pavel spune întruna din epistolele către corinteni că este întrun mare pericol cel găsit 'dezbrăcat de Hristos' în clipa morţii sale fizice şi, implicit, la întoarcerea Domnului în glorie, pentru Răpire. Pilda bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr ilustrează, cu o mare forţă de expresie, imuabilitatea stării de după moarte a sufletelor omeneşti. Starea intermediară este starea sufletului fără trup. Dacă rugăciunea pentru morţi ar fi valabilă, legitimă, bogatul din flăcările Iadului i-ar fi cerut lui Avraam astfel de mijlocitori ca să poată scăpa de acolo cât mai urgent posibil. Bogatul nemântuit este convins acum că numai pe pământ se poate clarifica destinul oamenilor în ce priveşte mântuirea, chiar dacă părintele Avraam din slavă este nevoit să-i corecteze părerile sale greşite în legătură cu mijloacele de dobândire a mântuirii. Când trăia în lume patriarhul Avraam a mijlocit pentru sodomiţi când încă aceştia mai trăiau, datorită neprihăniţilor care s-ar fi putut găsi în acea cetate. Lot cel neprihănit a scăpat, dar cei nesătui de păcat au pierit în potopul de foc venit din ceruri. La 1 Petru 3:18 Hristos, “înviat în duh”, S-a dus în Locuinţa Morţilor nu să-i mântuiască pe unii, ci ca să anunţe numai rezultatul patimilor Sale cu privire la redeschiderea accesului omului la Dumnezeu şi să-i recupereze pe sfinţii Vechiului Testament care încă se mai aflau acolo. Domnul domnilor şi Împăratul împăraţilor va mai veni încă o dată să schimbe domiciliul sfinţilor Săi şi să-i ducă în ‘Casa Tatălui’. Rugăciunea pentru morţi este falsă şi zadarnică. Suprema Jertfă a Mielului de pe crucea Golgotei este cea mai completă demonstraţie în acest sens. Tâlharul mântuit în ultima clipă s-a rugat Domnului înainte de a muri pocăindu-se în aşa fel încât Mântuitorul i-a făcut nemuritoarea promisiune: ‘Azi vei fi cu Mine în Rai!’ Mântuirea este mai întâi a zilei de azi ca să poată fi şi a zilei de mâine. Scriptura ne spune: ‘Astăzi dacă auziţi glasul Lui nu vă împietriţi inimile!’ (Evr. 4:7) Este adevărat că Biblia vorbeşte şi de anumiţi creştini ale căror lucrări vor fi arse în focul Judecăţii post-Răpirii Bisericii, dar aceia nu sunt necredincioşii care resping mântuirea pe pământ. Aceia vor fi mântuiţii 'ca prin foc', nu datorită unor rugăciuni ulterioare venite de pe pământ, ci datorită lucrărilor lor care n-au rezistat focului divin. În mântuire nu există viitor pentru cei care astăzi nu se pocăiesc de păcate şi resping cu obstinaţie credinţa personală în Isus Hristos. Cei ce practică rugăciunile pentru morţi nu au dreptate întrucât Dumnezeu nu-Şi schimbă principiile mântuirii. Acest lucru a fost valabil chiar şi în timpul Vechiului Testament. De pildă, în timpul lucrării proorocului Ieremia, s-au înălţat rugăciuni zadarnice făcute de cei din Iuda care refuzau pocăinţa şi pe care, din acest motiv, Dumnezeu le considera drept un păcat. Mă întreb dacă nu cumva şi rugăciunea pentru morţi din timpurile noastre nu ar putea fi catalogată la fel de către Dumnezeu? Pe de altă parte corectitudinea raţionamentului cu privire la oamenii care-au murit nemântuiţi ne obligă să ne întrebăm dacă nu cumva blamul pentru osânda lor veşnică va sta la uşa unora din Biserică ce nu şi-au făcut datoria în ce priveşte Marea Însărcinare. Sugerez în felul acesta, cu riscul să devin insinuant, că rugăciunea pentru cei morţi poate izvorî nu numai din ignoranţă şi, evident, din necredinţă, dar şi din neascultarea creştinilor faţă de voia lui Dumnezeu revelată în Scripturi. Da, Dumnezeu este dragoste, dar este, în acelaşi timp, şi drept şi sfânt. Ca să poată fi drept, iertându-i pe cei ce se pocăiesc de pacatele lor, El a trebuit să plătească cu viaţa singurului Său Fiu, prin moartea de pe cruce. Ori dacă unii nu L-au primit pe pământ, când trăiau sub imperiul liberului arbitru, cum Îl vor primi, dincolo, în starea intermediară? Nu uitaţi că Dumnezeu nu are nepoţi, ci numai fii şi fiice! În concluzie, rugăciunea pentru morţi este acceptabilă, dar numai pentru acei ‘morţi spirituali’ care încă mai trăiesc în mod fizic, merg la şcoală, la locul de muncă sau la piaţă, etc. , dar nu au niciodată timp să reflecteze la viaţa pe care o trăiesc şi, mai ales, la sfârşitul acesteia. Chiar dacă noi ne rugăm pentru aceşti oameni, poate ei sunt şi în familiile noastre, asta nu-i scuteşte de pocăinţă şi credinţă pe cei în cauză. După ce oamenii au murit este sarcina lui Dumnezeu să-i judece, aşa cum scrie la Evrei 9:27-28 “Şi după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata, tot aşa Hristos, după ce S-a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară, nu în vederea păcatului, ci ca să aducă mântuirea celor ce-L aşteaptă.” Corneliu Livanu Pastor la Biserica Penticostală Elim din Voluntari, jud. Ilfov, până în 30 martie 2014, şi în Biserica Penticostală Trompetului din strada cu acelaşi nume nr. 125, din sectorul 5, Bucureşti.